Împreună

to myselfTe-am căutat din prima zi a existenţei mele, încă de pe atunci când nu conştientizam că exist şi până mai târziu, când nu ştiam ce caut.

Ca orice pui abia ieşit din ou, te-am căutat în prima fiinţă pe care am avut-o aproape. Pe atunci viaţa mea era în mâinile sale şi a fost bine aşa. Am primit aproape toate resursele de care aveam nevoie pentru a supravieţui. În plus, am primit şi multe altele pe care nu mi le-am dorit, dar care nu depindeau de alegerea mea.

Tot ce am primit în plus, a atârnat mult pe umerii mei şi mi-au îngreunat căutările. Cu toate acestea, te-am căutat în continuare, ani la rând în aceeaşi primă persoană, crezând că la un moment dat te voi găsi. Când am crescut îndeajuns, am început să te caut şi în lucruri. În zadar…

Mai târziu, te-am căutat şi în alte persoane. Ani după ani, pas cu pas, om după om, cu răbdare şi speranţă în fiecare suflet ce-mi ieşea în cale. Mă agăţam cu toată fiinţa de ei, îmi făceam planuri şi visam să primesc tot ce mi-a lipsit, să trăiesc tot ce mi-am dorit vreodată. Tot tumultul acestei permanente căutări mă epuiza. M-am obişnuit să numesc „iubire” fiecare experienţă care părea promiţătoare. Numai că, fiecare astfel de iubire s-a stins în cele din urmă, din varii motive. Motivul principal era, de fapt, că nu te găseam.

Când înţelegeam că nu te găsesc în nou, te căutăm în vechi, sperând că între timp s-a mai schimbat ceva. Zadarnic…Clipă de clipă, visam la momentul regăsirii. Experienţă după experienţă, toate se dovedeau nereuşite.

Până deunăzi eram o femeie matură, adult în adevăratul sens al cuvântului, care îşi asigura existenţa singură, cu toate resursele de care avea nevoie, dar care se simţea rătăcită şi goală pentru că nu găsea ceea ce-i trebuia. De ce? Pentru că nu ştiam CE şi UNDE să caut. Până deunăzi, când mi-am dat seama că pe tot parcursul căutărilor mele, când credeam că iubesc tot ce mă înconjoară, am uitat de MINE. Am căutat acceptare, compasiune, iertare, apreciere, valorizare, siguranţă, confort, iubire peste tot, dar nu şi în mine.

În sfârşit te-am găsit în interiorul fiinţei mele – parte din mine. Ai fost aici tot timpul şi eu te-am neglijat, te-am blamat şi nu voiam să te văd atât de mică, slabă, neajutorată (preferam să te văd în varianta ”sigură”, construită de-a lungul timpului din ce aveam). Acum înţeleg că eşti aşa tocmai pentru că aveai nevoie de multe şi nu le-ai primit. Acum văd câtă nevoie aveai de mine. Acum ştiu că inconştient încercam să îţi ofer ce îţi lipsea folosind resurse din exterior şi nu pricepeam că singura resursă de care aveai nevoie eram chiar eu.

Acum te văd, te simt şi te iubesc. Iar dacă te iubesc, voi face tot ce-mi stă în putinţă să-ţi fie bine. Acum nu mai suntem singure. Împreună suntem „cheia” – eu cu mine.

me

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s