Fericire fabricată

clown-girlCând eşti copil şi nu ai jucăria mult visată, improvizezi. Îţi poţi face o păpuşă din cârpe, o maşină din carton, un robot din pachete goale de ţigări.

Când creşti, îţi cauţi fericirea şi nu o găseşti, o inventezi. Te prefaci că ţi-e bine chiar şi atunci când sufletul îţi este rupt în bucăţi. Născoceşti câte o glumă pentru orice situaţie neplăcută în care te regăseşti şi râzi, aparent cu poftă, deşi numai tu ştii că de fapt râsul tău e tânguire. Faci asta zile la rând, neîntrerupt, până când pierzi noţiunea timpului, dar şi a realităţii. Realitatea este că nu eşti decât un clovn, o paiaţă. Ai luat o grămadă de carpe şi ţi-ai fabricat o păpuşă – te-ai fabricat pe tine. Îţi pui un zâmbet larg ca să maschezi grimasa suferinţei pe care o resimţi. Îţi achiziţionezi un nas roşu, că să-i amuzi pe cei din jur. Te îmbraci în culori vesele ca să ascuzi cenuşiul din sufletul tău. Numai că seara, când eşti numai tu cu tine şi-ţi dai jos costumul, te prăbuşeşti la vederea imaginii reale pe care zilnic o ascunzi. Şi totuşi, a doua zi simulezi din nou fericirea pentru că realitatea e mult prea greu de îndurat.

Dacă ajungi să nu te mai poţi păcăli cu teatrul ieftin pe care îl joci, începi să împrumuţi jucăriile prietenilor tăi, crezând că ele te vor ajuta să umpli golurile care te doboară. Ajungi să te integrezi în familiile lor, să le iubeşti copiii, să le trăieşti vieţile pentru că viaţa ta e mult prea pustie. Împrumuţi iubire şi crezi că-ţi este de ajuns. Numai că, în momentul în care trebuie să rambursezi împrumutul, golul din sufletul tău devine mai mare şi mai greu de suportat.

Se spune că este mai bine să iubeşti şi să pierzi, decât să nu fi iubit niciodată. Cu toate acestea, tu vrei să nu fi iubit deloc, să nu fi aflat cum e dincolo de barieră, să nu fi avut totul şi acesta să-ţi fie luat. Nu mai vrei iubire cu-mprumut, nu mai vrei o existenţă peticită, nu mai vrei o fericire inventată sau o păpuşă din cârpe. Vrei iubirea veritabilă care să fie numai a ta. Vrei viaţa la care ai visat, vrei să ai jucăriile tale fără să fie nevoie să le dai înapoi când abia începuseşi să te bucuri de ele.

Vrei totul sau nimic, iar dacă va fi să ai parte de „nimic”, nu mai vrei să ştii cum e să ai „totul” şi nici să mai mimezi că-l ai. Decât să-ţi inventezi fericirea, preferi să-ţi trăieşti amărăciunea până la epuizare şi să speri că se va sfârşi la un moment dat, preferabil nu odată cu tine.

Când eşti copil, totul e mai uşor. Când creşti…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s