Din filmul vieţii mele

full-moon-sky-stars„Eu când vreau să fluier, fluier!” – este denumirea unui film românesc foarte apreciat. Pornind de la această idee mă gândesc la filmul vieţii mele şi la faptul că el s-ar putea intitula „Eu când încep să iubesc, iubesc!”. Nu ştiu dacă ar putea fi apreciat de critici, însă nici nu are importanţă. Numai faptul că eu am privilegiul de a fi protagonista reprezintă un lucru extraordinar. Cei care fac obiectul emoţiilor mele ar trebui să se simtă, de asemenea, măguliţi. „De ce?”, aţi putea întreba. Ei bine, pentru că iubirea mea e specială, e nebună, e nelimitată, e deosebită.

Iubirea mea e o eroină, e aprigă şi îşi aruncă în luptă cele mai puternice arme: mângâieri, îmbrăţişări, sărutări, atenţie, grijă, protecţie. Pe altarul ei îmi pot sacrifica toate darurile cu care natura m-a înzestrat. Pot iubi un om bun – pâinea lui Dumnezeu -, dar pot iubi cu patimă şi o pramatie. Haideţi să recunoaştem – în general, femeile iubesc „băieţii răi”. Iubirea mea e o zăludă, căci se aruncă în cele mai învolburate ape, în cele mai întunecate zări, pe cele mai întortocheate cărări, în cele mai aspre inimi.

Iubirea mea poate fi inconştientă, dar sigur fără prejudecăţi, fără temeri, fără limitări şi fără artificii. Iubirea mea este absolută, este umilă şi – la nevoie – se târăşte în cea mai densă mocirlă până la liman, căci este plină de speranţă, şi vise, şi iluzii. Când iubesc, o fac aşa – pe de-a-ntregul, cu toată fiinţa, cu fiecare particulă din mine, cu fiecare fir de viaţă ce mi se scurge prin vene. Iubesc în fiecare gând, în orice idee, de la primele raze de lumină şi până când noaptea-şi aruncă vălul şi-mi închide pleoapele forţat, dar şi atunci iubesc în visuri. Căci altfel, cum aş mai putea dormi, când am atât de mult de iubit? Iubesc până la epuizare, iar când pierd în dragoste, sufăr tot până acolo. Iubirea îmi dă viaţă, dar mă şi poate stinge.

Când se sfărâmă, iubirea mea strigă după ajutor, dar cine s-o audă? Cine o poate scoate din pânza infinită pe care cu nădejde a ţesut-o clipă de clipă? Cine o poate resuscita, cine îi poate oferi o gură de aer proaspăt şi de ce? Ce rost ar avea ca cineva să salveze o sinucigaşă care cu prima ocazie se va arunca din nou de pe culmile fericirii în tainele nebănuite ale abisului sentimental?

Iubirea mea are mereu acelaşi destin: se naşte, se dăruieşte, se perpeleşte şi moare. Atunci ia cu sine totul şi lasă în loc numai amintirea. În urma să rămâne numai o peliculă ce rulează obsesiv într-un cinematograf vechi, jerpelit şi mucegăit, din care spectatorii iubitori de finaluri fericite se retrag după primele minute de vizionare, mai ales că toţi cunosc deja povestea, ştiu care va fi deznodământul. Oamenii fug de nefericire, numai iubirea mea îşi găseşte fericirea în a străluci pe cerul tău chiar şi pentru o noapte sau numai pentru câteva clipe.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s