Fostele iubiri

The-PastLa sfârşit de an, toţi ne facem bilanţuri. Rememorăm evenimentele de peste an, tragem concluzii, ne propunem schimbări, ne stabilim obiective pentru perioada următoare. Inevitabil, zilele acestea am început şi eu să-mi răsfoiesc paginile de viaţă scrise până acum. Numai că, nu m-am putut opri la ultimul an, ci m-am întors cu gândul în timp până la primele capitole, până la primele sentimente, la primele iubiri. Am trecut în revistă toate experienţele mele şi mi-am dat seama că nu au fost multe. Au fost, în schimb, importante.

Am fost surprinsă când am constatat că nu mai găsesc nici măcar o urmă de amărăciune pentru toate iubirile pierdute. Am înţeles că fiecare băiat/bărbat pe care l-am iubit a contribuit cumva la formarea mea. Cum aş putea să simt ranchiună faţă de cei care m-au ajutat să devin ceea ce sunt astăzi, mai ales când îmi dau seama că sunt atât de mândră de mine? Poate că rezultatul nu este extraordinar, dar nici aşteptările nu au fost aşa.

Mă bucur acum că le-am permis accesul în viaţa mea, că le-am deschis uşa larg, iar ei au intrat – unii cu reţineri, alţii mânaţi de curiozitate, alţii de sentimente năvalnice. Unii au venit să rămână, alţii – doar pentru un popas. Cei care au rămas mai mult decât „o clipă” au scris pagini consistente în istoria vieții mele sentimentale. Cum aş putea să-i uit? Le sunt recunoscătoare pentru toate zilele frumoase pe care mi le-au oferit, aşa cum au ştiut ei să o facă. Cu ajutorul lor m-am descoperit pe mine însămi. Aşa am învăţat să mă cunosc, să iubesc, să MĂ iubesc. De la ei am învăţat că după iubire mai poate dăinui prietenia, că cei care, o perioadă, au trăit frumos împreună, nu au de ce să arunce cu mocirlă unul în celălalt. Iubirile trec, dar între oameni rămâne mai mult decât amintirea. Nu răscolim trecutul şi nu scormonim în sentimente demult îngropate, dar aceste vagi urme de afecţiune care au rămas merită să fie preţuite.

Cu aceeaşi recunoştinţă mă gândesc şi la vizitatorii sporadici, la cei pe care i-am invitat cu toată inima la masă, dar nu au gustat decât din aperitive. Unele au fost iubiri platonice, care mi-au permis să pătrund în cele mai tainice zone spirituale şi mi-au arătat cât de capabilă sunt să iubesc dincolo de dimensiunea fizică, căci acolo sentimentul pare infinit. Au fost momente magice. Îmi sunt dragi şi le voi păstra vii în amintire pentru că sunt cu adevărat deosebite. Din când în când mă voi întoarce la ele, voi deschide acel sertar cu trăiri, le voi curăța de praf şi îmi voi lua de la ele porţia de fericire pe care am simţit-o atunci şi de care, cu siguranţă, voi avea nevoie la un moment dat.

În iubire, mi-am aruncat sufletul fără reţineri, cu toate că, uneori, trupul mi-a rămas inert. Am descătuşat simţămintele şi le-am lăsat să zburde, să spere, să plutească pe aripi de vis, să îşi construiască existenţa după bunul plac şi să se stingă atunci când au pierdut sursa de energie care le-a generat.

În timp ce scriam acest text, mi-am adus aminte de o melodie care îmi plăcea pe când eram copil, dar pe care abia acum o înţeleg şi mărturisesc faptul că îmi place şi mai mult. Vă invit să o ascultaţi şi să savuraţi versurile. Nu sunt cu „ler” – chiar dacă sunt cântate de Ştefan Hruşcă şi Crăciunul e aproape – dar sunt cu farmec. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s