A doua șansă

the-unknownOare câte şanse primeşte omul într-o viaţă? Cine are timp să le numere? Cine are capacitatea să le observe pe toate? Sunt momente în care şansele trec pe lângă noi fără a fi observate. Uneori, ele vin pe neaşteptate, atunci când nu ştim ce ne-a lovit sau ce-am făcut să merităm ceva atât de bun. Cele mai triste momente sunt acelea în care nu ne dăm seama ce avem sau ce putem obţine.

Poate că acesta este motivul pentru care ni se spune că trebuie să apreciem ceea ce ni s-a dat. În acelaşi timp, însă, căutăm ceea ce ne lipseşte pentru că, oricât de mult am avea, ne dorim şi mai mult, oricâte goluri am umple, parcă tot nu reuşim să umplem tot vidul din vieţile noastre. Alergăm neîncetat după himere, ar putea spune unii. Alergăm după ceea ce ne trebuie şi, de fiecare dată, avem nevoie de altceva. Suntem nişte nemulţumiţi şi numai atunci când pierdem lucrurile deosebit de importante pentru noi, reuşim să vedem însemnătatea acestora. Chiar şi în acest caz, după o perioadă de tânguială, reuşim să le înlocuim cu alte nevoi, cu alţi oameni, cu alte iubiri, alte pasiuni, alte dorinţe. Atunci, mă întreb, ce valoare au lucrurile existente în vieţile noastre? Suntem în stare să o măsurăm?

Ne înlocuim cu uşurinţă telefonul pentru că nu mai este la fel de performant şi începe să ne creeze probleme. Ne schimbăm locuinţa pentru că nu mai corespunde standardelor noastre de viaţă. Tot ceea ce este palpabil sau perisabil, se poate lesne înlocui, însă ce ne facem cu oamenii? Suntem destul de pregătiţi să facem schimbări la acest nivel? Există situaţii în care o schimbare în acest sens este chiar indicată, mai ales în privinţa oamenilor care ne provoacă prea multă suferinţă. Cu toate acestea, când nu-i cunoaştem suficient pe cei de lângă noi, suntem îndreptăţiţi să-i înlăturăm doar pentru că avem impresia că nu sunt potriviţi? Oare nu ar trebui să zăbovim o clipă? Nu cumva ar trebui să mergem până la capăt – oriunde ar fi el – pentru a vedea ce ne poate oferi, în timp, legătura cu omul respectiv?

Viaţa ne oferă diverse experienţe şi nici măcar o singură garanţie. Nimic din ceea ce eşti sau ce ai nu este asigurat. Azi poţi să le ai pe toate – părinţi, fraţi, prieteni, iubiţi sau parteneri, copii, casă, maşină, job -, mâine poţi pierde tot. Ce-ţi mai rămâne atunci? Amintirea. Numai că, ne trebuie foarte mult timp şi destul de multă inspiraţie pentru a şti cum să ne construim amintiri frumoase. Nu este uşor să poţi înlătura amărăciunea pentru a permite aspectelor frumoase să-și ocupe locul binemeritat.

Există momente când viaţa îţi oferă a doua şansă. În foarte frageda mea tinereţe, am avut parte de, cel puţin, o experienţă pe care nu am ştiut cum să o fructific, la momentul respectiv. Ani de zile, ulterior, am tânjit după o nouă oportunitate. După mai bine de zece ani, a doua şansă mi s-a oferit. Un vis împlinit, aţi putea spune. Da, aşa am crezut şi eu. În acel moment am decis că, indiferent de urmări, voi încerca să mă bucur de clipele respective, şi atât, fără a mă gândi la ziua de mâine. Problema este că, eu nu ştiu să fiu superficială, nu ştiu cum să pun lacăt sufletului pentru a nu le permite sentimentelor să se amestece în tot ceea ce fac. Am crezut că-i pot refuza inimii dreptul de a bate, sufletului – dreptul de a simţi, conştiinţei – dreptul de a prevedea urmările. Am amestecat vise şi speranţe într-un moment în care era vorba doar despre a experimenta. M-am aruncat în adâncuri fără a şti să înot, iar acum trebuie să mă relaxez şi să-i permit corpului să plutească în aceste ape tulburi pe care singură le-am creat. La un moment dat, voi ieşi la suprafaţă. Nu ştiu în ce stare voi fi atunci, nu ştiu dacă voi învăţa ceva după această experienţă. Tot ceea ce ştiu acum este că, de cele mai multe ori, oamenii nu sunt ceea ce par a fi. Tot ceea ce trăim este trecut prin filtre proprii, generate după criterii pe care nici noi nu le cunoaştem cu adevărat, şi numai noi decidem cum percepem întâmplările din vieţile noastre.

Nu este datoria celuilalt să te aducă, uneori, cu picioarele pe pământ, deşi ar fi de preferat să o facă. Câteodată nu vrei decât să ţi se spună: „STOP! Până aici. Ceea ce vezi nu este adevărat. Ceea ce simţi este o nebunie. Trezeşte-te! Tu, pentru mine, nu însemni (mai) nimic. Ceea ce însemn eu pentru tine este doar o iluzie. Nu sunt ceea ce crezi şi momentul acesta nu este ceea ce speri a fi. Totul este trecător!”.

Viaţa este trecătoare, oportunităţile vin şi pleacă, revin sau nu – niciodată. Trebuie să fii destul de puternic pentru a ţine piept tuturor obstacolelor, pentru a te ridica de jos, a te scutura de praf şi a porni din nou la drum. Altă soluţie nu există. Nu există cale de întoarcere şi nu poţi ieşi din joc până ce nu eşti eliminat. Ar fi păcat să o faci. Ţi se pot oferi multe alte şanse, poate chiar mai spectaculoase, până la final. Dacă eşti capabil, te poţi bucura de ele ca niciodată până atunci. Viaţa este plină de surprize – de toate felurile.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s