Bun și simplu, dar esențial

peaceful„Viaţa este o călătorie…”. Peste tot ne lovim de această afirmaţie, dar nu înţelegem mereu adevărata ei semnificaţie. În drumul nostru prin viaţă vizităm locuri, cunoaştem oameni, învăţăm o sumedenie de lucruri. Avem nevoie doar de deschidere pentru a primi tot ceea ce ne oferă acest sejur.

Săptămâna de lucru tocmai s-a încheiat. A fost o călătorie de cinci zile în care am primit şi am oferit informaţii, în care am cunoscut oameni şi le-am permis altora să mă cunoască. De fapt, au fost lucruri obişnuite, care vin de la sine în mediul profesional – nimic ieşit din comun. Totuşi, ceea ce m-a impresionat după toate acestea, a fost o discuţie de aproximativ două ore – prea scurtă, aş putea spune – cu un om extraordinar pe care abia am început să îl cunosc. Va mărturisesc faptul că discuţia aceasta m-a emoţionat până la lacrimi, la propriu. Nici nu ştiu cum să vă explic efectul pe care această femeie l-a avut asupra mea. Încercând să descriu impresiile si senzaţiile respective, îmi dau seama că limbajul devine insuficient, aproape inutil. Conversaţia noastră mi-a deschis mintea şi sufletul, iar acum pot afirma că printre noi există îngeri. Altfel, nu pot înţelege cum, o femeie supusă atâtor încercări, căreia viaţa i-a oferit atât de multe provocări, atât de multe ocazii de a se răzvrăti, a reuşit să-şi menţină bunătatea, candoarea, căldura sufletească, imparţialitatea. Cum este posibil să-şi fi păstrat umanitatea, sensibilitatea, într-o lume care e gata să te doboare la fiecare urmă de slăbiciune afişată? Ea reprezintă dovada că se poate.

După cele două ore în care am primit o porţie – poate prea mare – de hrană spirituală, au început să intervină revelaţiile. Mi-am dat seama că, la job, suntem doar instrumente, că la un moment dat acestea se uzează, indiferent de scopul pentru care au fost create, şi nimic nu stă în calea înlocuirii lor. Pentru că este a doua oară într-o lună când aud această afirmaţie – „Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit” – pot spune că sunt total de acord cu asta. Ştiu, e dur, e trist, dar aceasta este realitatea.

Aşadar, la job suntem instrumente care pot fi oricând înlocuite. Trebuie să învăţăm cum să folosim acest statut în interesul nostru. Ar trebui să învăţăm cum să muncim doar pentru noi, să înţelegem că viaţa este prea scurtă, este a noastră şi doar noi ar trebui să decidem ce facem cu ea. Important este să ştim cum să o facem frumoasă, să o păstrăm, să nu o oferim în schimbul unui salariu substanţial, al unei funcţii importante, al promisiunilor de mărire şi apreciere. Nimeni nu ne va ridica statui pentru sacrificiile noastre şi – în nici un caz – nu avem nevoie de aşa ceva. Tot ceea ce facem ar trebui să fie în concordanţă cu valorile noastre, să respecte principiile care ne guvernează viaţa, să ne respecte integritatea. Nimeni nu va avea grijă de toate aceste lucruri în locul nostru. Pentru asta, trebuie să ştim, în primul rând, să ne preţuim pe noi înşine. Aprecierea celorlalţi nu valorează nici două parale dacă sufletul ne rămâne gol.

În fiecare dintre noi există bunătate. Unii ştiu să o păstreze sau să o crească. Alţii, în drumul lor, se lovesc de prea multe sau prea mari obstacole şi nu sunt suficient de puternici ori inspiraţi să-şi păstreze bunătatea. Viaţa este o călătorie, dar ce sens are să trecem prin ea cu sufletul plin de aşchii? Pozitivitatea ne eliberează şi ne permite să observăm şi să preţuim bucuriile vieţii, să trăim împăcaţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s