Speranțe și incertitudini

007S054LeYcÎnvăţăm vreodată să nu mai avem aşteptări? Se spune că este sănătos, că te fereşti de dezamăgiri şi că numai aşa te poţi bucura de momentul în care trăieşti. Se spune că ar trebui să primeşti lucrurile pe care ţi le oferă viaţa, aşa cum vin, fără a cugeta asupra a ceea ce ţi se poate oferi mâine; că ar trebui să trăieşti doar în prezent, pentru că trecutul oricum nu mai poate fi schimbat, iar viitorul nu există decât în imaginaţia noastră (când ne vom întâlni cu el, va deveni, de fapt, prezent). Pot înţelege această atitudine, dar nu o pot adopta, oricât aş încerca. Cum aş putea face asta când toată viaţa mea este construită din speranţe, din dorinţe, din planuri?

În DEX noţiunea de ”aşteptare” este explicată astfel: presupunere, speranţă, dorinţă. Aşteptările sau presupunerile pot fi şi negative, speranţele nu; ele ne însoţesc din primele clipe de viaţă şi până în ultimul moment. Tot ceea ce clădim în jurul nostru porneşte de la presupunerea că rezultatul va fi pozitiv, că dorinţele noastre se vor împlini. Avem nevoie să sperăm că ziua de mâine va fi mai bună, că se vor ivi noi oportunităţi, că după furtună va ieşi soarele, că la capătul tunelului ne aşteaptă lumina. Toată viaţa ne învăluim în speranţe ca într-un cocon, încercând să ne protejăm în felul acesta de asperităţile drumului pe care îl urmăm. Evident, nu obținem tot ceea ce ne dorim şi, de multe ori, ne ajustăm aşteptările în funcţie de circumstanţe, ne adaptăm.

Unele dintre cele mai triste momente sunt acelea în care suntem nevoiţi să renunţăm la a mai spera. Când după toate nopţile nedormite, după toate eforturile depuse şi emoţiile trăite în aşteptare, rezultatele întârzie să apară cu zilele, lunile, anii, ce-ţi mai rămâne de făcut? Încerci din răsputeri să mai salvezi ceva înainte de a te da bătut: recapitulezi tot ce ai făcut, evaluezi fiecare acţiune, analizezi fiecare cuvânt rostit pentru a înţelege unde ai greşit. Încerci să mai cârpeşti ce ţi-a rămas din inima frântă, aduni fiecare ciob din sentimentele prăbuşite şi împrăştiate şi încerci să le găseşti locul. Uneori, este peste puterile tale, căci există și situaţii care nu depind numai de tine.

Deseori, îţi dai seama că ai greşit chiar de la început, atunci când ai crezut că visul tău poate deveni realitate. Te-ai lăsat cucerit de mirajul care se arăta la câţiva paşi de tine, ai schimbat direcţia şi ai încercat să-l ajungi. Numai că, pe măsură ce te îndreptai către el, acesta pleca mai departe…şi mai departe…până când a dispărut de tot.

Dacă am învăţa să nu mai avem aşteptări, ne-am vedea de drumul nostru, iar lucrurile se vor întâmpla indiferent de voința noastră, ar veni ele către noi. Dacă nu ar veni, ne-ar fi totuna și nu am cunoaște deznădejdea. Am putea evita să fim răniţi dacă nu am mai avea speranţe, dar oare nu ne-ar durea absenţa lor? Încă mă întreb: cum este mai bine?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s